Primăria Municipiului Orșova

Situată la o răscruce "geografică" cum nu se poate mai bine, areal de interferenţă pregnantă a unei serii de elemente primordiale cu rol diriguitor pentru poziţia "strategică" pe care o ocupă în peisajul zonal, Orşova constituie avantpostul întâlnirii şi înfrăţirii eterne a Carpaţilor cu Balcanii, din Valea Timokului.
Ţinut de interferenţă economică, folclorică şi socială, arealul Orşovei se conturează de-a lungul unei artere de mare circulaţie fluvială - străvechiul Danubiu. Orşova (km 955) de azi a apărut ca urmare a strămutării vechiului oraş, precum şi a localităţilor Tufări, Juaplnic şi Coramnic, în urma construirii Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie "Porţile de Fier".
Perimetrul milenarei Orşove, cât şi cea mai mare parte din aria pe care s-a dezvoltat până la strămutare, erau situate pe fâşia îngustă dintre Munţii Almăjului, Dunăre şi malul drept al Cernei.
Pentru noua urbe, valorile coordonatelor geografice (matematico-geodezice) sunt: 44° 41\' 48" lat.N şi 22° 24\' 46" long.E. Intervalul altitudinii absolute este de 75-150 m pentru perimetrul locuit permanent.
Noul amplasament al Orşovei, deplasat spre NE în raport cu vechea vatră, se desfăşoară pe malurile estic şi vestic ale "Golfului Cernei", la capătul sudic al Culoarului tectono-eroziv Timiş Cerna. Oraşul este aşezat pe două terase: prima cuprinsă între curbele de nivel de 69 şi 85 m, cu pante medii de 12-15° şi a doua terasă cuprinsă între curbele de nivel de 85-150 m cu pante medii între 18-20°.
Faţă (în raport) de reţeaua hidrografică reprezentată în principal prin fluviul Dunărea şi râul Cerna, Orşova are o poziţie extrem de avantajoasă mai ales în prezent, când prin construirea S.N.N Porţile de Fier I, a luat naştere marele lac de acumulare şi implicit "golful" Cerna. Prin inundarea luncii şi gurii de vărsare a Cernei a apărut acest inedit golf cu o lungime de 5 km, o lăţime de 2 km şi o adâncime de 22-23 m în dreptul vechii confluenţe a Cernei cu Dunărea. În acest context s-a produs trecerea de la un regim hidrologic fluvial la unul de tip lacustru, ce îşi modifică caracteristicile în raport (funcţie) de oscilaţiile nivelurilor cuprinse între cotele extreme de 63 şi 69,6 metri.
Urbea are o poziţie favorabilă şi faţă de arterele de circulaţie; este accesibil tuturor mijloacelor de transport (feroviar, rutier, naval). Aşezată relativ aproape de unele localităţi importante din sud şi SV ţării (Tr.Severin - 24 km, Craiova - 138 (146) km, Bucureşti - 347 km, Băile Herculane - 20 km, Caransebeş - 92 km, Reşiţa -120 km, Lugoj - 127 km, Timişoara - 186 km, Orşova se află într-un sector de intens tranzit pentru mărfuri şi călători.
DATE ISTORICE
Importanţa strategică şi economico-socială precum şi caracterele geografice distincte ale Defileului Dunării la Porţile de Fier sunt principalele motive care au generat din vechi timpuri atenţia oamenilor de ştiinţă asupra acestei regiuni.În unele lucrări ale scriitorilor din antichitate şi din evul mediu timpuriu (Ptolemeu, Ulpianus, Procopius din Cezareea) apar primele informaţii de natură geografică cu privire la defileul carpatic al Dunării. Există o seamă derelatări în lucrările geografice şi cartografice aparţinând unor istoric şi geografi arabi şi italieni. (Abdul Feda 1273-1331). Documentele cartografice se înmulţesc începând cu sec. al XVIII- lea, între acestea figurând harta Ţării Româneşti a stolnicului Cantacuzino, tipărită la Padova în 1700, harta lui Schwant pentru Oltenia în 1723, harta aromânului Rhigas din Velestin apărută la Viena în 1797.
Secolul XIX continuă să îmbogăţească documentele cartografice în care figurează zona Defileului Dunării. Începutul îl face geomorfologul A. Penck, care, în 1891 emite ipoteza că valea transversală a Dunării prin Carpaţi este un canal de scurgere străveche care a supravieţuit ridicării catenei muntoase şi scufundării bazinelor depresionare despărţite de înălţimile lor. În 1896 Fr. Toula explica formarea defileului prin săparea unei văi din amonte spre aval ca urmare a înălţării lacului Panonic. În aceeaşi perioadă, G. Ionescu şi M. Drăghiceanu explică formarea defileului prin existenţa unei falii. În 1902 geograful francez Em. De Martonne formulează ipoteza captării unei Dunări panonice de către un râu cu nivel de bază mult mai jos, care curgea spre lacul Câmpiei Române aflat îin continuă regresiune spre est. Această ipoteză a fost susţinută de G. Vâlsan (1916). Geograful sârb J. Cvijic (1908) formulează ipoteza antecedentei care susţine că fluviul a format valea prin munţi pe traseul unei vechi strâmtori marine miocene, a cărei existenţă este probată de resturile sedimentare din depresiunile alăturate.
Intre cele două războaie mondiale lucrările de specialitate se diversifică:
Gh. I. Niculescu, N. Popp, R. Călinescu, V. Mihăilescu, I. Simionescu.
Cunoaşterea completă a zonei se realizează prin efectuarea unor studii ample geografice folosite pentru elaborarea unei lucrări complexe: “Geografia văii Dunării româneşti” în 1969, editată sub egida Institutului de Geografie.
Cercetările au continuat şi ulterior asupra genezei şi evoluţiei văii Dunării (V. Mihăilescu, M. Iancu , C. Gheorghiu, Gr. Posea, N. Popescu, V. Velcea, Ilie I. Rădulescu, M. Grigore si altii). Au existat şi studii privind hidrografia Dunării: I. Pisotă, V. Trufaş, I. Zăvoianu, V. Sencu, I. Ujvari.
Lucrările ce descriu clima regiunii au fost întocmite de: E. Dumitrescu, Gh. Neamu, E. Teodoreanu, Octavia Bogdan (1978). Studii fito-geografice au fost elaborate de: N. Costache, R. Călinescu, Sofia Iana. Contribuţii importante în domeniul geografiei economice au fost aduse de I. Popovici, C . Petrescu, C. Herbst, N. Caloianu, I. Letea, Gh. Dragu, M. Chiţu, L. Panaite.
RELIEFUL ORŞOVEI
Bazinetul depresionar Orşova este o componentă a depresiunii Ogradena-Bahna, unitatea acestei depresiuni fiind exprimată atât de peisajul geografic cât şi de structura geologică şi de prezenţa unei suprafeţe de nivelare unitară la un nivel superior de 300-350 metri în care au fost sculptate actualele bazinete de eroziune.
Nivelul de 400-450 metri încadrează depresiunea Orşova în partea de NE şi NV prin pătrunderea în bazinetul depresionar a unor culmi joase ale munţilor Mehedinţi şi munţilor Almăj.
Nivelul de 300-350 metri apare pe marginea depresiunii, contactul cu regiunea limitrofă a munţilor fiind format din culmile interfluviale ale bazinetelor din& componenţa depresiunii Ogradena-Bahna. Nivelul terasei a 8-a a Dunării are extindere în Dealul Bărzuica, Dealul Meja, Dealul Alion, Dealul Drănic.
Nivelul de 250-270 metri corespunde unei terase a Dunării cu altitudine relativă de 200-220 metri. Terasa a 7-a apare sub formă de umeri în Groapa Lupului, Valea Slătinicului, Valea lui Ivan.
Nivelul de 200 metri corespunde terasei a 6-a a Dunării, întâlnindu-se pe văile afluente Slătinicului, Valea lui Ivan, Culmea Poienilor.
Nivelul de 150 metri - terasa a 5-a a Dunării este bine reprezentat în Dealul Viilor, Dealul Dracului, Dealul Cioaca Mică.
Nivelul de 110-130 metri - terasa a 4-a a Dunării, a fost puternic modificat de terasarea şi nivelarea terenurilor pentru amplasarea vetrei noului oraş Orşova.
Suprafeţele de teren sub 70 metri altitudine, care includ terasele 3-2-1, precum şi lunca Cernei, au fost acoperite de apele lacului de acumulare, formându-se Golful Cerna.
CLIMA ORŞOVEI
Particularităţile climatice ale zonei depresionare Orşova sunt rezultatul interacţiunii dintre procesele radiative, circulaţia generală a atmosferei, condiţiilor variate ale reliefului.
Temperatura medie anuală la Orşova este de 10,8 grade Celsius.
Temperatura medie a lunii ianuarie este de - 0,7 grade Celsius; în luna iulie se înregistrează o temperatura medie de 22,1 grade Celsius .
Precipitaţiile medii sunt de 734 mm (între anii 1901-1990). În anul 1991 s-au înregistrat 873,3 mm. După anul 1970, odată cu construirea barajului şi formarea lacului de acumulare, un fenomen deosebit de frecvent este seceta.
Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 10 cm, fiind specifică lunilor ianuarie-februarie. Direcţia predominantă a vântului este N şi NV. Viteza medie anuală este de 4,5 ms.
APELE
Reţeaua hidrografică a Orşovei este reprezentată de 2 artere: Dunărea şi Cerna, precum şi de unele pârâuri permanente sau semipermanente: pârâul Ţurlui, Ijnic, Slătinicul, pârâul lui Ivan, Graţca, Mozna, Dalboca.
VEGETAŢIA, FAUNA, SOLURILE
a). Specii europene – fagul, gorunul, carpenul, alunul. Subarboretul este format din mărul pădureţ, păducelul, cornul, sorbul, teiul.
b). Specii eurasiatice—plopul alb, plopul negru, sălcii. Din familia Graminee se întâlnesc specii ale genurilor Bromus, Poa, Festuca.
c). Elementul mediteraneean cuprinde specii mezoxerofile şi xerofile: mojdreanul, cărpiniţa, cruşinul, cerul, gârniţa, gorunul, castanul, frasinul, smochinul, magnolia.
d). Elementul pontic este slab reprezentat în zonă prin: arţarul tătărăsc, porumbarul. Endemismele sunt considerate plantele ale căror areale sunt cuprinse în întregime zonei sau o depăşesc în zonele învecinate. Unele dintre speciile considerate endemice sunt răspândite şi în alte spaţii geografice din sudul Europei (smochinul, magnolia, castanul dulce, scumpia şi mojdreanul). Unele specii sunt locale ca Stipa danubialis la Porţile de Fier, Dianthus pallens (garofiţa sălbatică), Pinus nigra banatica, Padus mahaleb (vişinul turcesc), brânduşa galbenă (Crocus moesiacus). Pădurea se impune în peisaj prin întrepătrunderea elementelor continentale cu cele termofile sudice.
Pe versantul abrupt de pe malul stâng al Cernei şi pe versantul estic al văii Slătinicului sunt instalate sibleacurile formate din cărpiniţă (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus ornus) şi scumpie (Cotinus coggygria) pe soluri slab evoluate şi puternic scheletice.
Sibleacul dezvoltat pe litosoluri şi soluri brune puternic scheletice, excesiv drenate, au un facies bogat în elemente termofile pe Dealul Moşului şi pe Dealul Alion: Quercus pubescens (stejarul pufos), Quercus virgiliana, teiul argintiu (Tilia tomentosa) şi liliacul (Syringa vulgaris). Pe versanţii sudici ai Dealului Moşului şi Alion apare nucul (Juglanus regia) şi păduri de salcâm în amestec cu alte foioase.
În locul pădurilor defrişate se instalează tufişuri termofile de sibleac şi pajişti cu păiuş de livezi, bărboasă şi obsigă.
Fauna e caracterizată printr-o mare diversitate de specii: căpriorul, mistreţul, lupul, vulpea, dihorul şi nevăstuica. Pe solul umed al pădurii se întâlnesc brotăcelul, guşterul, şopârla, şarpele Coheber jugularis caspius, vipera cu corn şi broasca ţestoasă de uscat.
Principalele specii de păsări din depresiunea Orşovei sunt gaiţa de pădure, coţofana, cioara, mierla, piţigoiul, vrabia, ciocănitoarea, uliul găinilor, cucuveaua şi buha. În sezonul rece, golful Cerna adăposteşte lişiţe, raţe sălbatice, câteva exemplare de cormorani şi câteva lebede.
Fauna acvatică a suferit modificări după construirea barajului de la Porţile de Fier. Ihtiofauna cuprinde următoarele categorii:
- peşti migratori anadromi – morunul, cega.
- peşti reofili, care cresc şi se reproduc în Cerna: cleanul, mreana.
- peşti semimigratori – somnul,crapul, plătica, babuşca, şalăul, ştiuca, obletele.
- peşti stagnofili – bibanul soare, carasul, roşioara, ţiparul, linul.
Solurile caracteristice depresiunii Orşova sunt influenţate de litologie, relief, climă, vegetaţie:
- solurile aluviale prezintă fenomene de înmlăştinire, fiind puţin utilizate agricol (litosoluri, erodisoluri)
- cambisolurile sunt reprezentate prin soluri brune eubazice, mezobazice, fiind asociate cu solurile semigleice argiloase
- solurile argiloiluviale sunt brune podzolite, folosite în special pentru păşuni şi pomicultură
- argiluvisolurile includ soluri vechi, dezvoltate în condiţii de drenaj natural bun sau moderat